Cautare in web site:
Abonare la newsletter:
Schitul Vovidenia :: Player audio :: Schitul Vovidenia :: Player audio ::
 
Câteva impresii despre acest aşezământ monahal

"La Vovidenia se urcă printre brazi. Urcuşul fizic te îndeamnă la elevaţie spirituală, iar brazii pururea verzi simbolizează frumuseţile pururea vii ale sufletului care caută pe Dumnezeu pentru că a fost sădit în Biserica lui Hristos, pământul celor vii. La Vovidenia se urcă pe scara liniştii sufleteşti, a rugăciunii. Zveltă şi bogată la înfăţişare, biserica Vovideniei sugerează întâlnirea cerului cu pământul şi a omului cu Dumnezeu. Luminoasă şi odihnitoare prin pictura ei interioară, Vovidenia este o lumina lină tinerească pe care o amplifică mai ales corul elevilor de seminar şi a tinerilor monahi care răspund îndemnului dumnezeiesc: «Tinere, dă-mi inima ta!». Treaptă de urcuş între Neamţ şi Pocrov, Schitul Vovidenia simbolizează retragerea fără îndepărtare şi discreţia fără izolare. Poate acesta a fost motivul pentru care eruditul si destoinicul ierarh Visarion Puiu a dorit să-şi aleagă ca loc de veci Schitul Vovidenia. Natura din jur parcă este un receptacol al rugăciunilor şoptite în inima luminată de credinţă a atâtor vieţuitori care de-a lungul timpului s-au retras aici pentru a face din schit şi mai mult un loc de priveghere şi trezvie. Hramul Intrării în Biserică a Maicii Domnului care ocroteşte acest schit, ne cheamă la Vovidenia să ne interiorizăm, să coborâm mintea în inimă şi cerul în minte pentru ca să-l primim pe Hristos Cel ce ne caută pururea".
† D A N I E L
PATRIARHUL ROMÂNIEI


"Vovidenia: stea în constelaţia schiturilor ce radiază în jurul astrului celui mare, Mănăstirea Neamţ, străjuieşte în poiană, cuminte şi gravă, curată şi purificatoare, deschisă oricărui pelerin pe cărarea pocăinţei. Cel care are bucuria urcuşului uşor printre brazi, pe aleea ce se bifurcă din calea Neamţului, se opreşte întâi la casa pururea pomenitului Visarion Puiu, ierarhul martir al Bucovinei şi al neamului, ce urca şi el cândva spre acelaşi locaş al Maicii Domnului. Ajuns la biserică, printre poieni şi căsuţele monahilor, nu poţi să nu-ţi aminteşti cu sfiiciune de paşii pruncii Maria spre Templu".
† Casian, episcopul Dunării de Jos.


"Am cunoscut Schitul Vovidenia ca loc de nevoinţă pentru monahi, ca loc de retragere din faţa tumultului turistic, dar şi ca loc de practică liturgică pentru primii ani de studii ai elevilor seminarişti. Aici primeam Sfânta împărtăşanie după o săptămână de pregătire, în primele duminici ale Postului Crăciunului şi ale Postului Mare. Îmi amintesc cu drag de împrejurimi, de măreţia bisericii, cât şi de părinţii vieţuitori, de acolo şi de atunci, de la care noi, tinerii, căutam şi luam câte ceva pentru viitorul nostru".
Arhim. Clement Haralam


"Vovidenia a fost timp de două secole un plămân viu al isihasmului nemţean în care au trăit numeroşi monahi şi iubitori de Hristos, unii ajunşi la măsura sfinţeniei şi adevăraţi stâlpi ai rugăciunii şi trăirii mistice".
Arhim. Ioanichie Bălan


"Călugării creştini, oriunde se află ei, se duc întotdeauna într-o călătorie interioară în căutarea Frumuseţii. Ei se stabilesc în locuri în care perfecţiunea lumii create de Dumnezeu conlucrează firesc cu opera construită de propriile lor mâini, ca un simbol al dialogului statornic pe care aceştia îl înnoadă cu Sfânta Treime. Aşa este Vovidenia care se fereşte de privirile călătorului grăbit în drum spre Mănăstirea Neamţului, pentru a nu se arăta decât pelerinului atent, în căutarea clipei unice. Dincolo de noţiunile abuziv şi anacronic folosite de Orient şi Occident, Vovidenia, colţ al pământului românesc, mărturiseşte ceea ce face de aproape două mii de ani unitatea bătrânei noastre Europe: Credinţa într-un Hristos ce a înviat".
† Episcopul Marc Nemţeanul


"Cum am ajuns la Mănăstirea Neamţului, am lăsat aşezarea monahicească-n dreapta, am urcat drumuşorul cu brazi şi am dat în deal la Vovidenie; îndată, toaca din clopotniţa pitică, lovind ritmat tăcerea văilor străbune, ne cheamă iar pe toţi să ne-adunăm".
Profira Sadoveanu, Planeta părăsită, Ed. Minerva, București, 1987, p. 185.


"Sus, pe terasa-naltă a casei de la Vovidenia (casa în care familia Sadoveanu a locuit veri de-a rândul) de unde se zăresc pădurile şi văile dimprejur până la cetatea Neamţului de deasupra Ozanei, am ieşit să cercetăm văzduhul."
Profira Sadoveanu, Profira Sadoveanu, Planeta părăsită, Ed. Minerva, București, 1987, p. 295.

 
               
Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de
Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.