Cautare in web site:
Abonare la newsletter:
Schitul Vovidenia :: Player audio :: Schitul Vovidenia :: Player audio ::
 
Începuturile exacte ale vieţii călugăreşti la Vovidenia ne sunt mai puţin cunoscute. Cu siguranţă în aceste locuri au existat monahi iubitori de linişte cu mult înainte de începutul secolului al XVIII-lea.

Episcopul catolic Marcus Pandinus, venit într-o vizită pe la anul 1649, afirmă că "pădurile şi prăpăstiile din preajma Mănăstirii Neamţ foiau de mulţimea sihaştrilor".

În acelaşi sens spunea şi Dimitrie Cantemir: "Munţii sunt plini de călugări şi pustnici care îşi jertfesc acolo în liniştea şi singurătatea lui Dumnezeu, viaţa smerită şi singuratică" .

Fiind situat foarte aproape de mănăstire, Schitul Vovidenia a constituit dintotdeauna un loc prielnic de retragere temporară sau definitivă pentru unii călugări din marea obşte. Unii se nevoiau singuri, alţii în mici comunităţi de doi sau trei. Se crede că aşa a luat fiinţă şi mica sihăstrie a Vovideniei din preajma Mănăstirii Neamţ.

În anii 1686-1696 a avut loc un mare exod al călugărilor nemţeni datorat în primul rând expediţiei lui Ioan Sobieţki, care a tulburat viaţa tihnită a mănăstirii. Atunci mănăstirea a rămas aproape pustie, iar codrii şi munţii erau plini de sihaştri. Mulţi dintre cei plecaţi din mănăstire şi-au găsit loc în modestele chilii de lemn şi pământ situate în preajma Schitului Vovidenia.


Înainte de a se numi Vovidenia, pe acelaşi loc a existat un schit zis "Slătiorul", după numele pârâiaşului cu apă sărată ce curge pe alături. Acest schit avea o biserică ce purta hramul Sfântul Ierarh Spiridon, de unde şi denumirea de "Spirea". Data zidirii acestei biserici nu este cunoscută. Ştim însă că a fost construită înainte de anul 1700 deoarece câţiva ani mai târziu aici îşi făcea ucenicia Ioanichie, viitorul episcop de Roman, care nu uită de locul uceniciei sale. În biblioteca Mănăstirii Neamţ există mai multe manuscrise care pomenesc despre acest schit; între ele, unul scris de arhiereul Narcis Creţulescu la anul 1905, spune despre locul vechii biserici că ar fi fost unde se află astăzi casa egumenească.

C. N. Tomescu, care a scris o istorie a Mănăstirii Neamţ şi schiturilor sale la 1942, consideră că această biserică, cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon a fost construită de familia unor boieri numiţi Gosan, al căror strănepot banul Atanasie (Tănase) Gosan în anul 1790, văzând că locaşul se şubrezise din pricina vechimii, îl reclădeşte tot din lemn, păstrându-i vechiul hram.

Între cele două biserici ctitorite de familia boierilor Gosan, la jumătatea secolului al XVIII-lea, la Schitul Slătiorul a mai fost ridicată o biserică, tot din lemn de către proaspătul episcop de Roman Ioanichie, drept recunoştinţă pentru locul uceniciei sale, biserică construită între anii 1748-1749 când, la 21 noiembrie a fost sfinţită de ctitorul însuşi. Biserica veche n-a fost dărâmată, ea s-a păstrat, iar cea nouă a fost construită lângă ea.

Biserica Episcopului Ioanichie s-a construit pe locul fostei cişmele şi pe o parte a actualei case numite Trapeză.

Ioanichie, unul dintre ctitorii mari de la Vovidenia, s-a născut cu câţiva ani înainte de anul 1700. Data naşterii sale nu s-a putut stabili cu exactitate. Se trăgea dintr-o familie răzăşească Hasan, numită şi Hadâmbu, cu rudenii apropiate în clerul de mir şi în cel călugăresc. Locul de baştină al familiei sale a fost satul Ţutcani din ţinutul Neamţului, situat aproape de Mănăstirea Runc unde a luat, probabil, pentru prima dată contact cu viaţa monahală. Pregătirea duhovnicească şi cărturărească şi-a făcut-o în casa părintească, apoi la Schitul Vovidenia "schit de nouă viaţă în sihăstrie", unde a venit de tânăr, şi apoi la Mănăstirea Neamţ în a cărei şcoală de duhovnicie înnoită de Pahomie, Ioanichie s-a format ca un bun "cărturar de slovenie, ca toţi arhiereii din generaţia sa".

În vremea cât a fost egumen al Mănăstirii Neamţ, Ioanichie "cu a sa cheltuială a înălţat zidul împrejurul mănăstirii", a făcut catapeteasma şi policandrul din biserica mare, a făcut trei rânduri de "veşminte grele bisericeşti", un rând de chilii cu paraclis ce avea hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.


Pentru vrednicia sa a fost ales episcop al Romanului în septembrie 1747 şi va păstori până la moartea sa întâmplată în ianuarie 1769.

După ce a ajuns episcop Ioanichie s-a gândit la schitul său "de metanie", de început al vieţii călugăreşti. Construind aici noua biserică, el a schimbat denumirea schitului din "Slătiorul" în "Vovidenia" după numele noului hram pe care îl dăduse bisericii sale. La început, episcopul Ioanichie a încercat ca schitul ctitorit de el să fie independent de Mănăstirea Neamţ, dar la 15 august 1751 a închinat schitul mănăstirii. El a făcut numeroase danii schitului: "trei pogoane jumătate de vie, patrusprezece pogoane de arătură, o hirtă pol loc sterp îmbrăcat cu pomi, toate în Vităneşti, ţinutul Putna, cu cramă şi cu toate ciuveile câte trebuiesc; el a mai dăruit o moară, trei prisăci, vite, cai şi oi, două case cu pivniţă în Siliştea Gemeneştilor, aproape de Grumăzeşti; de asemenea, cărţi şi veşminte şi vase şi alte ce sunt de trebuinţă sfintei biserici dinlăuntru; toate acestea (adaugă ctitorul), sunt făcute din dreapta osteneală şi agonisita noastră ce am avut mai dinainte vreme până a nu veni la Scaunul Episcopiei Romanului".

La 25 iulie 1754, Ioanichie, cu preocuparea de a asigura condiţii bune ctitoriei sale de la Vovidenia Neamţului, face un act împreună cu Dositei, episcopul Rădăuţilor, cu Inochentie, episcopul Huşilor şi cu Nicanor, egumenul Neamţului, adeverit de mitropolitul Iacob Putneanul, în care se subliniază că locul, cu hotarele indicate în acest document, pe care se află Schitul Vovidenia, a fost cumpărat de la Mănăstirea Neamţ "cu cele ce am avut eu agonisite din copilărie" şi "nu din veniturile episcopiei"; totodată, a adăugat că, la Schitul Vovidenia doreşte să-şi petreacă bătrânețile "la vârsta cea mai neputincioasă". După ce înşiră bunurile dăruite, adaugă că a închinat această aşezare călugărească Mănăstirii Neamţ, însă "egumenii cu tot soborul ce vor veni după vremi să aibă purtare de grijă pentru schit şi să puie nacealnic ori din soborul mănăstirii ori din străini sau din schit pe cine vor socoti om purtător de grijă iar de la schit nimic să nu aibă a lua mănăstirea".

Tot motive de precauţie l-au îndemnat pe episcopul Ioanichie ca să asocieze în calitate de ctitor al Schitului Vovidenia pe Constantin Racoviţă, domnul Moldovei, gândind că acesta, cu autoritatea sa, este o chezăşie pentru viitorul acestei aşezări călugăreşti. Dacă voievodul n-a fost ctitor al schitului de la început, cum ar fi reieşit din diferitele acte, el a dobândit această calitate după ce a acordat schitului diferite scutiri şi privilegii.

După o activitate remarcabilă de egumen al Neamţului şi de episcop al Romanului, fără să se bucure de tihna bătrâneţilor liniştite la Vovidenia tinereţilor sale, episcopul Ioanichie a trecut la Domnul în ziua de 15 ianuarie 1769. Ca fiu al Mănăstirii Neamţ, el a fost îngropat în pronaosul bisericii "Înălţarea Domnului" ctitoria Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. După 23 de ani de la moartea sa a fost făcută o piatră funerară în care au fost săpate următoarele slove: "Aici să odihneşte prea fericitul părintele nostru Ioanichie Episcopul Romanului ctitor Sfintei Mănăstiri Neamţ care s-au preaslăvit la anul 7277 ianuarie 15 (1769). S-au săpat şi în-frumuseţat după 33 de ani a răposării preasfinţiei sale cu cheltuiala mănăstirii prin silinţa stareţului Doroftei în zilele Prea înălţatului Domn Alexandru Nicolai Şuţu voievod la anul 1802, iunie 20".

Pentru meritele sale, pentru ctitoriile şi facerile de bine pentru Mănăstirea Neamţ, Episcopul Ioanichie a fost înscris în pomelnicele şi sinodicele Mănăstirii Neamţ ca şi ale Schitului Vovidenia. În trecut la Mănăstirea Neamţ se crease o tradiţie ca la pomenirile mai însemnate de peste an pentru ctitori (14 noiembrie, în amintirea sfinţirii bisericii Înălţarea Domnului, 1497, Sâmbăta Fiului Risipitor şi în Vinerea de după înălţarea Domnului), la mormântul lui Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun să se pomenească toţi voievozii, la mormântul mitropolitului Teoctist al II-lea, toţi mitropoliţii, la mormântul episcopului Ioanichie, toţi episcopii, după care la mormântul lui Paisie Velicicovschi se pomeneau toţi stareţii. Era un obicei frumos, plin de gingăşie şi de recunoştinţă faţă de ctitorii şi vieţuitorii mănăstirii, la loc de cinste suindu-se, cum am văzut, episcopul Romanului Ioanichie.

Ioanichie, episcopul Romanului, a fost un iubitor al isihiei, al liniştii duhovniceşti. Împreună cu Pahomie înaintaşul său în ctitorie şi în scaunul episcopal, el a fost un precursor al cuviosului Paisie, Stareţul cel Sfânt de la Neamţ, care va aduce un curent de înnoire în a doua jumătate a aceluiaşi secol.

În secolul al XIX-lea, pe la anul 1849, în vremea stareţului Neonil, la Vovidenia începe construirea unei noi biserici măreţe, cu cinci turle, dintre care patru pe părţi şi una centrală, construită pe locul vechii biserici a lui Ioanichie. Văzută de departe ea arată ca "un plăcut chivot". Terminarea ei s-a făcut în anul 1857 în vremea stăreţiei arhimandritului Gherasim Miron, sfinţindu-se în acelaşi an la 28 septembrie de către arhiereul Marchian Stihie-Folescu. Printre ctitorii acestui sfânt locaş sunt pomeniţi ieroschimonahii Andrei şi Petru, ieromonahul Ghenadie Placa (15 august 1866), fost mare cămăraş al Mănăstirii Neamţ, ierodiaconul Georgie, schimonahii Savatie, Atanasie şi Isidor, "iar pe lângă aceştia, mai mic se află şi ieroschimonahul Andronic, că prin sârguinţa sa, au ferecat cu argint peste tot icoana cea mare din Catapeteasmă a Intrării în Biserică a Prea Sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi o au poleit pe alocurea cu aur, cu care au cheltuit o sută douăzeci de galbeni austrieci".

Catapeteasma acestei biserici este de la ctitoria lui Ioanichie şi a fost lucrată de unul dintre călugării zugravi din Mănăstirea Neamţ. S-au păstrat şi la noua biserică amândouă hramurile: "Intrarea în Biserica a Maicii Domnului" (21 noiembrie) şi "Sfântul Ierarh Spiridon" (12 decembrie). Vechea inscripţie a acestui sfânt locaş glăsuieşte aşa: "În anul 1746 egumenind pe Mănăstirea Neamţ ieromonahul Ioanichie în domnia lui Grigore Ghica şi a Mitropolitului Nechifor. În anul 1747 acest Ioanichie s-au pus Episcop Romanului şi în anul 1749 s-au făcut de el biserica de lemn a Schitului Vovidenia lângă acea veche, sfinţind-o însuşi în 1751 domnind Constantin Cechan Racoviţă şi mitropolit Iacov Putneanul, au închinat schitul cu totul Mănăstirii Neamţul. La 1790 s-au făcut tot de lemn de banul Aftanasie Gosan altă biserică şi i-a pus hramul Sfântul Ierarh Spiridon. În anul 1849 domnind Grigorie Alexandru Ghica, Mitropolit D. D. Sofronie Miclescu cu metanie din Mănăstirea Secul şi stareţul Chir Neonil, începându-se a se zidi de piatră cu ajutorul părinţilor din sobor puşi în pomelnicul bisericii. În 1857 era stareţ (al) Mănăstirii chir Gherasim Miron, Mitropolitul Sofronie prin arhiereul Marchian au sfinţit biserica aceasta. Iară în anul 1873 fiind domn Principatelor Unite Carol I, Mitropolitul Moldaviei, D. D. Calinic Miclescu, stareţ (al) Mănăstirii chir Timotei, s-au scris această inscripţie de ieroschimonahul Arsenie Ghibănescu, unul dintre ctitori, egumen schitului, spre ştiinţă în viitoriu. În 1873, octombrie 11 s-au sfârşit aceasta".

Episcopul Narcis Creţulescu (1835-1913) care şi-a trăit ultimii ani în mănăstirea de metanie Neamţ, aminteşte în câteva din lucrările sale rămase în manuscris că, tânăr fiind, a asistat la zidirea şi sfinţirea acestei biserici.

Schitul Vovidenia a avut în trecut, datorită ctitorilor săi, anumite bunuri atât în preajma sa cât şi în locuri mai îndepărtate. Pe lângă daniile însemnate făcute de episcopul Ioanichie trebuie amintite şi cele făcute de "binecredinciosul Domn al Moldovei Constantin Michail Cechan Racoviţă Voievod prin domnesc hrisovul său", care a dăruit schitului "un loc cu pomet din Târgul Neamţului" în 1756, iar un an mai târziu dăruia încă o bucată de moşie în Târgul Pietrei (Piatra Neamţ) loc pe care episcopul Ioanichie l-a schimbat cu Ilie Catargiu, care îi dădea o bucată de pământ lângă Târgu Neamţ numită Boişte. Acelaşi domn prin două hrisoave din 5 februarie şi 1 decembrie 1757 hotăra ca în fiecare an, de ziua hramului schitul să primească o sumă de bani de la Vama Domnească şi să fie iertaţi de toate obişnuitele datorii faţă de stăpânire.

Tot în rândul marilor ctitori din trecut trebuie amintiţi şi banul Tănase Gosan şi soţia sa Ruxandra. Pe lângă faptul că ei au înnoit biserica strămoşilor lor Gosăneşti pe la anul 1790, au mai "afierosit Schitului Vovidenia două cârciumi în Târgul Frumos, cu case cu pivniţe, cu grajduri şi cu tot locul lor precum sunt îngrădite ca să le stăpânească în veci, spre pomenirea lor". În anul 1805 la 17 iulie acelaşi boier a dăruit "o coroană de argint foarte frumoasă" pentru icoana cea mare a Sfântului Spiridon din catapeteasmă. În anul 1828 mai hotăra ca, în fiecare an, din veniturile sale, să se dea schitului cinci sute cincizeci de lei la ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon.

Manuscrisul cu numărul 200 din biblioteca Mănăstirii Neamţ este un document foarte important care aminteşte despre multe bunuri care au existat şi care în prezent ar putea fi pierdute sau încă neidentificate. El aminteşte despre averile însemnate, despre casele şi pământurile pe care le avea în trecut Schitul Vovidenia şi despre alte privilegii ale acestui aşezământ monahal aflat în atenţia unor oameni cu stare din trecutul Moldovei.

După construirea noii biserici din piatră în 1857 monahii de la Vovidenia, evlavioşi şi milostivi au dăruit biserica veche din lemn satului Lunca, de la poalele vestitei cetăţi Neamţ.

Iniţial biserica cu zid de piatră nu a fost pictată, fiind împodobită cu frumoase icoane. Prima pictură a interiorului s-a săvârşit în anul 1968-1969, care poate fi admirată şi astăzi. Pictura, realizată în tehnica tempera are mai multe particularităţi. În primul rând este foarte caldă, culori foarte îmbietoare, ceea ce face ca atmosfera din biserică să fie una potrivită pentru interiorizare, pentru rugăciune. Însă ceea ce atrage atenţia este faptul că au fost pictaţi ca sfinţi mulţi ierarhi, cuvioşi, cuvioase, care au fost trecuţi în rândul sfinţilor mult mai târziu, iar unii chiar încă aşteaptă să fie canonizaţi. Bunăoară: Sf. Cuvios Paisie de la Neamţ, Sf. Cuvios Daniil Sihastru de la Voroneţ, Sf. Teodora de la Sihla, Sf. Ioan de la Râşca, Sf. Rafail de la Agapia, etc.

Interiorul bisericii are o acustica deosebită, motiv pentru care în biserica schitului Vovidenia s-au făcut multe înregistrări de către casa de discuri Electrecord.

Aşadar, în timpul egumenului Nazarie Chirilă s-au construit trei corpuri de clădiri, s-a pictat în tempera interiorul bisericii mari şi a fost amenajat un paraclis cu hramul "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" şi împodobit cu pictură de către Arhim. Bartolomeu Florea. Între anii 1998-1999 s-a construit un nou corp de chilii cu parter şi etaj, cu o bucătarie şi trapeză, iar în anul 2000 s-a consolidat egumenia şi i s-a adăugat un etaj (după "Monumente Istorice din Judeţul Neamţ" de M. Dragotescu, D. Bârlădeanu, Gh. Bunghez şi " Mănăstirea Neamţ " de Arhim. Benedict Sauciuc - Editura Trinitas, Iaşi, 2005).

În prezent, la Schitul Vovidenia vieţuiesc 8 călugări alături de egumen (Arhim. Mihail Daniliuc).

 
               
Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de
Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.