Cautare in web site:
Abonare la newsletter:
Schitul Vovidenia :: Player audio :: Schitul Vovidenia :: Player audio ::
 

Schitul Vovidenia, prin cele trei sute de ani de existenţă a înscris o pagină frumoasă în marea carte a istoriei Moldovei şi a Bisericii româneşti.

Având drept ctitor principal pe unul din vrednicii episcopi ai Romanului din secolul al XVIII-lea (Ioanichie), Vovidenia, asemenea altor ctitorii vlădiceşti, ne arată formarea profund isihastă a ierarhilor moldoveni de acum două-trei secole, strânsa legătură dintre mănăstiri şi ierarhi cât şi dorinţa arzătoare de înaltă trăire mistică în monahismul românesc, cu mult înainte de epoca cuviosului Paisie de la Neamţ.

Alături de episcopul Ioanichie, Vovidenia poate socoti printre ctitorii mari şi pe voievodul Constantin Racoviţă al Moldovei, care a acordat acestui schit diferite scutiri de dări şi privilegii.

La Schitul Vovidenia exista în trecut un număr însemnat de cărţi şi manuscrise. O parte dintre cărţi, cu o vechime de peste 300 de ani, poartă pe ele însemnări făcute de episcopul ctitor Ioanichie şi de alţi monahi vestiţi.

Manuscrisele (unele scrise la Vovidenia, altele dăruite acestui aşezământ călugăresc) au o tematică variată: istorică, filocalică, omiletică, tipiconal - liturgică etc. Toate acestea reflectă preocuparea cărturărească a călugărilor ce vieţuiau atât
de aproape de obştea stareţului Paisie de la Neamţ.

Astăzi, la Schitul Vovidenia se păstrează câteva icoane vechi, vase şi obiecte de cult lucrate din argint, un număr însemnat de tipărituri ieşite de sub teascurile tiparniţei de la Neamţ care împreună vorbesc despre existenţa unei active vieţi bisericeşti trăită în această comunitate monahală.

Multe dintre obiectele preţioase poartă numele unor monahi încrustate pe ele, altele sunt fără însemnări; cele mai multe dintre ele sunt produsul atelierelor Mănăstirii Neamţ, fiind bine realizate, cu mult gust şi discreţie. Schitul păstrează aceste obiecte ca un semn văzut al generaţiilor care au trecut dar şi ca mărturie despre preocuparea pentru frumos a călugărilor care le-au realizat.

Drintre egumenii pe care i-a avut schitul în decursul vremii unii s-au distins ca monahi cu viaţă cuvioasă, iar alţii ca buni gospodari şi ctitori restauratori. În unele perioade, mai ales în secolul al-XIX-lea la Vovidenia vieţuiau mai mult de cincizeci de monahi, iar între schiturile Mănăstirii Neamţ, Schitul Vovidenia era trecut al doilea, după Secu.

La Vovidenia au trecut sau au poposit mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre, călugări vestiţi şi mulţi oameni de carte atraşi totodată şi de frumuseţile acestor locuri.


Între aceştia, parcă unul s-a legat mai mult de Vovidenia. În acest loc Mitropolitul Visarion Puiu a construit (încă de pe vremea când se afla la Cernăuţi) o casă arhierească, sau o reşedinţă Vlădicească ce avea în jur o grădină cu tot felul de specii de copaci şi de flori. Ierarhul şi-a pregătit din timp chiar şi o piatră funerară; din păcate nu avea cum să ştie că vremurile aveau să-i stea împotrivă. El însuşi prieten cu ierarhi vestiţi, cu scriitori, cu pictori, cu demnitari înalţi, a locuit în singurătatea Vovideniei timp de doi ani. Este lucru cert că aici ar fi vrut să-şi termine zilele.

Lui i se adaugă alţi mulţi ierarhi care au îndrăgit Vovidenia. S-au făcut în acest loc multe slujbe arhiereşti şi vizite canonice, chiar câteva înalte delegaţii bisericeşti de peste hotare au ajuns să se închine la acest sfânt altar. La Vovidenia a petrecut veri de-a rândul familia "Ceahlăului" literaturii româneşti, scriitorul Mihail Sadoveanu.

Mihail Sadoveanu venea aici alături de soţie, de fiica Profira, care aminteşte în scrierile sale despre schit, de Titel Mitru, secretarul său personal, ş.a. Aici, la Vovidenia, scriitorul era vizitat de mulţi oameni de cultură şi de diferite personalităţi.

Acum câteva zeci de ani Sadoveanu admira liniştea patriarhală a acestor locuri nemţene, lăsând ca privirea atentă, de un albastru intens, aruncată de sub streaşina generoasă a pălăriei sale arhicunoscute, să călătorească departe, peste colinele ce se înşiruiesc către vadul Ozanei şi se pierd în zare, către voievodala Cetate a Neamţului, care încheie precum o pafta brumată de vremurile demult apuse cingătoarea codrului ce îmbracă de veacuri dealurile ţinutului. Acum câteva zeci de ani, Sadoveanu, artistul desăvârşit al cuvântului, admira frumuseţile locului, dar şi frumuseţile spirituale ale monahilor de la Schitul Vovidenia, care cu greu se lăsau descoperite, fiind măiestrit tăinuite sub mantia smereniei şi îmbrăcate în discreţia rasei monahale.

În anii grei ai regimului comunist, la Vovidenia candela de deasupra altarului nu s-a stins niciodată.

Au fost păstrate rânduielile vieţii călugăreşti, tradiţia slujbelor şi sfătuirea pelerinilor care veneau aici. Aici, în monumentala biserică a schitului au răsunat de multe ori glasurile tinere ale elevilor de la Seminarul Teologic "Veniamin Costachi" care, împreună cu soborul slujitorilor, au adus slavă lui Dumnezeu.

Vovidenia, colţ al pământului românesc, altar de închinare al Bisericii strămoşeşti este o mărturie a iubirii de Dumnezeu şi de frumos, nestinsă şi astăzi într-o lume atât de agitată şi de nesigură, care ar trebui să se întoarcă la izvoare.*


* Texte conform: Aioanei, Timotei (Arhidiacon),"Schitul Vovidenia: Tradiţie şi actualitate", Ed. Trinitas, Iaşi, 1995.

 
               
Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de
Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.